Fragment in avanpremiera: Strazi intunecate, antologie de Gardner Dozois si George R.R. Martin

„Dahlia Lynley Chivers fusese la viaţa ei o femeie de înălţime medie. Existenţa ei se încheiase cu secole în urmă, iar în America timpurilor moderne era considerată o femeie foarte scundă. Întrucât Dahlia era un vampir şi avea până şi printre semenii ei reputaţia de a fi o luptătoare feroce, era de regulă tratată cu respect, în ciuda lipsei de centimetri şi a constituţiei ei gingaşe.
– Ai faţa ca un trandafir, a spus prezumtivul ei donator de sânge, un tânăr arătos şi solid de vreo douăzeci şi ceva de ani. Micuţă doamnă, dă mi voie să mă las pe vine ca să poţi să ajungi. Vrei să ţi aduc un scăunel pe care să te sui? A râs, într o manieră evident sarcastică.
Dacă nu şi ar fi precedat cu un compliment comentariul său „amuzant“ despre înălţimea Dahliei, aceasta i ar fi rupt coastele şi l ar fi secat de sânge, numai că Dahlia se topea după complimente. Trebuia totuşi ca tipul să suporte nişte consecinţe pentru atitudinea lui condescendentă.
Dahlia i a aruncat tânărului bărbat o privire atât de feroce încât acesta a pălit aproape la fel de tare ca Dahlia însăşi. Apoi ea a păşit deliberat spre stânga, apropiindu se de următorul donator neocupat, o blondă din suburbii, nu cu mult mai înaltă decât Dahlia. Aceasta şi a desfăcut braţele ca s o cuprindă pe femeia vampir, de parcă ar fi fost vorba despre o întâlnire şi nu despre o hrănire. Dacă s ar mai fi numărat printre cei ce respirau, Dahlia ar fi suspinat.
Oricum, Dahliei îi era foame şi făcuse deja destule mofturi. Gâtul femeii era la înălţimea potrivită şi aceasta era dornică, de vreme ce se înregistrase la agenţia de donatori. Dahlia a muşcat. Femeia a tresărit când colţii vampirului au pătruns o, aşa că Dahlia, atentă, a lins uşor rana, anesteziind zona. A supt cu putere şi femeia a tresărit din nou, de data asta într un mod cu totul diferit. În linii mari, era manierată la masă.
Braţele blondei au strâns o pe Dahlia cu o forţă surprinzătoare, înfigându și mâna în părul negru, des şi ondulat, care i cădea în cascadă până aproape de talie. Blonda o trăgea uşor de păr pe Dahlia, dar nu încerca s o îndepărteze… nicidecum.
La vârsta ei, Dahlia nu avea nevoie să bea prea mult la o masă (sau poate ar fi fost mai corect să zici „la o degustare“). Din câteva înghiţituri delicioase, vampirul se şi săturase. Dahlia nu voia să fie lacomă şi băuse o cantitate atât de mică încât femeia putea să doneze din nou, imediat, în deplină siguranţă.
Dahlia a mai lins o o dată şi, când aerul a atins înţepăturile pe care le linsese, coagulantul ei natural a început să lucreze aproape instantaneu. Blonda a părut dezamăgită că interacţiunea lor se încheiase şi chiar a încercat să se agaţe de Dahlia. Zâmbind crispat, vampirul se îndepărtă de ea cu ceva mai multă fermitate. Donatoarea s a întors către următorul vampir din rând, Cedric. După aceasta, trebuia să fie oprită; majoritatea oamenilor cărora le plăcea atât de tare să fie muşcaţi încât se înregistrau ca donatori pur şi simplu nu erau suficient de deştepţi ca să şi dea seama când să se oprească.
– Ai putea să fii şi tu mai amabilă, a zis cu reproş Taffy, cea mai bună prietenă a Dahliei. Te durea să-i zici creaturii ăleia cât de bună a fost?
Dahlia ar fi ignorat pe oricine s ar fi aventurat să i dea sfaturi cu privire la manierele ei, dar lui Taffy îi lipseau doar vreo două sute de ani ca să fie de vârsta ei. Erau cei mai vârstnici vampiri din cuib şi prietenia lor supravieţuise multor încercări.”