Povești minunate cu lucruri fermecate de Italo Calvino

carte povesti minunate lucruri fermecate italo calvino editura corint junior

Gen: Pentru copii, carte ilustrată, Povești
Vârsta: 5 ani +
Format: Copertată
Număr de pagini: 94
Format: 220 x 150 mm
Traducător: Geanina Tivda
Data apariției: 2017 || Editura Corint Junior
Sinopsis:
Un rege dadu sfara in tara ca acela ce va reusi sa o faca pe fiica lui sa se sature de smochine o va avea de sotie. Asa incepe prima poveste din aceasta carte fermecata: cine va reusi sa cucereasca mana printesei cu ajutorul unui paner fermecat? Pastorul de la curtea regala isi va bate joc de rege prin siretenia lui si cu ajutorul unui servet, al unei cutiute si al unei armonice fermecate. Inelul fermecat indeplineste orice dorinta, dar poate deveni periculos daca ajunge pe mainile cui nu trebuie. Darul vantului de miazanoapte, facut taranului Geppone, este o cutie magica ce poate hrani o masa cu invitati.

Povesti minunate cu lucruri fermecate, despre puterea vrajii si a obiectelor fermecate, formeaza inainte de toate o punte de legatura intre realitate si taramul fantasticului.

Rating: 5/5

carte povesti minunate lucruri fermecate italo calvino editura corint junior

Povești de relaxare pe timp de vară

Cu toate că vara se apropie de final, nu înseamnă că ne vom opri din citit cărți frumoase cu povești. Am avut plăcerea să mai lecturez o carte scrisă de Italo Calvino, cel despre care v-am vorbit în Povești pentru fetițe, și am fost transpusă din nou în lumea minunată a poveștilor.

Lumea fantasticului întotdeauna m-a fascinat așa că voi avea mereu o dragoste aparte pentru lecturile pline de magie, care reușesc să mă transpună în tărâmurile fantastice, unde întâmplările și personajele se aseamănă cu realitatea, dar sunt prezentate într-un mod care numai în povești pare posibil.

carte povesti minunate lucruri fermecate italo calvino editura corint junior

Cu poveștile în hamac

Chiar dacă nu stau la casă și nu am un hamac (someday, I hope), am zis să vă dau una dintre cele mai bune idei de lectură pe timp de vară. Cărțile cu povești de care te poți bucura într-un hamac parcă sunt și mai savuroase și te îndreaptă spre visare și relaxare.

M-am bucurat foarte mult să descopăr 4 povești noi (Fiica de rege care nu se sătura niciodată de smochine, Păstorul la curtea regală, Inelul fermecat, Darul vântului de miazănoapte) ilustrate cu mult talent de către Irene Rinaldi.

Toate poveștile mi s-au părut foarte frumoase și pline de acele repetiții specifice poveștilor și basmelor. Prin aceste povești chiar am simțit talentul autorului și abia aștept să mai lecturez și Desene nărăvașe, tot o carte de Italo Calvino. Se vede cum o poveste prinde și mai mult viață atunci când este însoțită de niște desene realizate cu sensibilitate.

carte povesti minunate lucruri fermecate italo calvino editura corint junior

Apar frunzele de toamnă

Frunzele de toamnă au început să apară, chiar dacă afară este încă destul de cald. Eu parcă aș reciti cărțile lui Calvino și în zilele de toamnă când aerul rece suflă pe la geamuri. Povești cu prinți, prințese, animale credincioase, soții rele, inele fermecate și aventuri neașteptate, toate vă așteaptă și pe voi în cărțile lui Calvino, apărute la editura Corint Junior. Vi le recomand cu mare drag și vă asigur că sunt fix ceea ce vă poate relaxa după o zi lungă, fix înainte de a merge la culcare. 🤗

Citate:
"Regele și invitații lui abia se așezaseră la masă. Auzind acordurile armonicii venind dinspre temniță, se ridicară cu toții în picioare și începură să danseze. Parcă erau toți posedați, nu se mai înțelegea nimic, doamnele dansau cu servitorii, iar cavalerii, cu bucătăresele. Dansau și mobilele; farfuriile și paharele de cristal se făceau țăndări; puii fripți zburau cât colo; unii se loveau cu capul de ziduri, iar alții, de tavane. Regele, continuând să danseze, le poruncea celorlalți să înceteze cu dansul. Brusc, băietanul se opri din cântat și căzură cu toții la păânt dintr-o dată, cu capul vâjâint și cu picioarele moi.
Regele, gâfâind, coborî în temniță.
— Cine este poznașul acesta?" (p.36)

"Când se trezi, sorele strălucea deja printre vârfurile copacilor, adia o boare de vânt, păsărelele cântau și lui îi trecuse oboseala. Se gândi să-i ceară inelului un cal, dar pădurea era atât de frumoasă, încât preferă să meargă pe josl se gândi să comande un mic dejun, dar erau frăguțe
așa de bune prin tufișuri, încât se mulțumi cu ele; se gândi să ceară de băut, dar găsi un izvor așa de limpede, încât preferă să bea din căușul palmei. Și tot mergând astfel pe pajiști și câmpii, ajunse la un palat mare; la fereastră stătea o fata foarte frumoasă care, văzându-l pe acel tânăr care venea așa de vesel cu mâinile în buzunar, urmat de un câine și de o pisică, îi zâmbi duios. El ridică ochii și, dacă inelul îl păstrase, ei bine, inima și-o pierduse. «Acum chiar că e nevoie să folosesc inelul», își spuse. Îl roti și spuse:
— Cer ca în fața acestui palat să se ridice un alt palat și mai frumos, cu tot ce e nevoie în el." (p.56-57)

carte povesti minunate lucruri fermecate italo calvino editura corint junior

Etichete: , , , , , , , ,